Un bătrân plăpând a mers să locuiască împreună cu fiul său, nora și fiul lor de 4 anișori. Mâinile bătrânului tremurau, vederea lui era din ce în ce mai încețoșată iar pașii lui deveneau din ce în ce mai clătinați. Întreaga familie mânca la masă... dar bătrânețea bunicului, mâinile lui tremurând și privirea neclară îi îngreunau mâncatul. Mâncarea îi cădea din lingură pe jos. Când a luat în mână paharul, laptele s-a vărsat pe fața de masă. Fiul și soția sa s-au enervat văzând toate cele ce bătrânul le făcuse. Fiul spuse: "Trebuie să facem ceva cu tata. M-am săturat de atâta lapte vărsat, felul lui de a mânca și toate resturile de mâncare scăpate pe jos."
Așa că el împreună cu soția sa i-au pus bătrânului o măsuță mică în colțul camerei.
Acolo, bunicul mânca singur, în timp ce restul familiei se bucurau la masă. Cum bunicul spărsese deja câteva farfurii, mâncarea îi era servită într-un bol de lemn. Când familia se mai uita din când în când la bunic, acesta avea adesea lacrimi în ochi, dar nu spunea nimic.
Într-o seară, înainte de cină, fiul acestuia a observat că băiețelul său se juca cu niște bucățele de lemn pe jos. Acesta îl întreabă dulceag: "Ce faci acolo?"... iar băiețelul îi răspunde pe același ton dulce și inocent: "Ohh, fac un bol de lemn pentru tine și pentru mama, să îl folosiți atunci când
veți îmbătrâni." Băiețelul de 4 anișori i-a zâmbit și și-a văzut mai departe de treabă.
Cuvintele băiețelului i-au lăsat fără grai pe cei doi părinți. Instantaneu, lacrimi au început să le
curgă șirag pe obraji... și chiar dacă nu scoseseră nici un cuvânt, amândoi știau ceea ce au de făcut. În acea seară, băiatul l-a luat de mână pe bătrân și l-a dus la masa unde mâncau cu toții.
Și dintr-un motiv anume, nici soțul și nici soția nu au mai fost deranjați atunci când bătrânul dădea pe jos o furculiță, vărsa laptele sau păta fața de masă.
sursa: Revista Annisaa (nr 1)
Comentarii
Copiii vad cand gresim si ne fac uneori sa ne rusinam de faptele noatre