Interviu cu Nacer Khemir, autorul Trilogiei Desertului, despre viata, filmele, operele si menirea sa ca artist, cat si despre sufletul arab, simbolismul desert-paradis, frumusete, si viitorul cinematografiei arabe.
Nacer Khemir spune: Desertul... majoritatea arabilor n-au vazut desertul. Dar desertul exista pentru doua motive: primul, deoarece limba araba s-a nascut in desert, si atunci cand un arab vorbeste, firicele de nisip ies la iveala. Si cum limba este nascuta in desert, desertul traieste in oameni. Al doilea motiv este pentru ca aceasta civilizatie are nevoie sa fie explicata in doua feluri: omul care vorbeste despre desert este in cautarea paradisului. Desigur, Andaluzia este un paradis, Mogul India este un alt paradis. Aceasta tanjire dupa paradis este esenta Islamului. Si deci, fara desert, nu exista paradis. Mai este un lucru important. Daca s-ar putea defini o alta civilizatie, ar trebui sa se faca in jurul vidului. Kaaba este un cub gol, caligrafia - daca vrem sa vorbim despre o caligrafie "buna", facem aprecieri in functie de partea goala a scrierii, si nu de partea plina. Desertul este plin si cateodata il numim si spatiu gol. Si asa, arabii au inventat cifra zero, restul cifrelor venind dupa zero; iar sifr (zero) in araba inseamna "gol". Cam asa este si cu ospitalitatea: este creatia vidului inauntrul tau pentru ca ceva sa poata sa intre. Si acest vid este esential, va intra divinul. Toate sunt interconectate.
Frithjog Schuon spune: Islamul, ca si vechiul Iudaism, se afla deosebit de aproape de natura prin faptul ca e ancorat intr-un suflet nomad; frumusetea lui este cea a desertului si a oazei; pentru el, nisipul ofera un simbol al puritatii - poate fi folosit la ablutiune in lipsa apei - iar oaza e o prefigurare a paradisului. Simbolismul nisipului este analog cu cel al zapezii: o mare pace unificatoare, asemenea celei daruite de Shahada - care e pace si lumina - dizolva finalmente nodurile si antinomiile existentiale sau reabsoarbe toate coagularile efemere pentru a-l aduce la Substanta pura si imuabila. Islamul s-a ivit din natura iar sufitii se intorc la ea; e unul din sensurile urmatorului hadith "Islamul a inceput in exil si va sfarsi in exil". Orasele, cu tendinta lor de pietrificare si cu germenii de coruptie pe care ii contin, se opun naturii mereu pure; singura lor justificare, singura lor garantie de stabilitate o constituie statutul de sanctuar; garantie cu totul relativa pentru ca spune Coranul: "Si nu se afla oras pe care noi [Allah] sa nu-l nimicim si sa nu-l pedepsim cu strasnicie inainte de Ziua Invierii."(XVII,60). Toate acestea explica de ce a vrut Islamul sa mentina, in cadrul unui sedentarism inevitabil, spiritul nomad: orasele musulmane pastreaza mereu amprenta unei peregrinari prin spatiu si timp; Islamul reflecta pretutindeni sfanta sterilitate si austeritate a desertului, dar si, in acest climat al mortii, revarsarea voioasa si de nepretuit a izvoarelor si a oazelor; gratia fragila a moscheilor o reia pe cea a gradinilor de palmieri, in timp ce albul si monotonia oraselor au o desertica, si prin aceasta, sepulcrala frumusete. In adancul vidului existential si dincolo de mirajele lui se afla eterna bogatie a Vietii divine.
Comentarii