Cei trei principi din Serendip

Discipolul și-a privit maestrul în miezul zilei și l-a întrebat:

- Maestre, este bine pentru cel care cunoaște să își dezvăluie inteligența?

- Uneori poate fi bine și onorabil a permite oamenilor să îți ofere onoruri.

- Doar uneori?

- Alteori îi poate aduce cunoscătorului o mulțime de probleme. Asta este ceea ce s-a întâmplat celor trei principi din Serendip, care și-au folosit inteligența fără prudență. Fuseseră educați de tatăl lor, care era arhitectului marelui șah al Persiei, și cu cei mai buni profesori. La un moment dat se aflau într-o călătorie către India pentru a-l servi pe marele moghul, despre care auziseră că este înțelept și că are o simpatie pentru Islam... Fără îndoială, aceștia au avut parte de peripeții în drumul lor.

- Ce li s-a întâmplat?

- Într-o după-amiază ca aceasta au poposit în orașul Kandahar, când unul din ei a afirmat, după ce a văzut niște urme pe drum: „Pe aici a trecut o cămilă care nu avea ochiul drept” .

- Cum a putut ghici asta cu atâta exactitate?

- Observase că iarba din partea dreaptă a drumului, care era aproape de râu, cu toate că era mai apetisantă, rămăsese intactă, pe când partea stângă ce dădea înspre munte și era mai seacă, fusese consumată. Cămila nu vedea iarba de lângă râu.

- Și ceilalți principi?

- Al doilea, care era și mai deștept, a spus: „Cămilei îi lipsea un dinte”.

- De unde putea să știe?

- Iarba smulsă arăta câteva cantități mestecate și abandonate.

- Și al treilea?

- El era mult mai tânăr, dar și mult mai perspicace, și normal pentru vârsta sa, mai radical, aproape de a fi sigur doar pe sine. A spus: „cămila era șchioapă de una din cele două labe din spate. Cea din stânga, sigur”

- De unde știa?

- Urmele erau mai slabe în partea aceea.

- Și aici s-au terminat verificările?

- Nu, cel mai mare dintre ei, intrat in competiție a spus: „cred că această cămilă era încărcată cu unt și miere”

- Dar, este imposibil de ghicit!

- Și-a dat seama după ce văzuse că pe o margine a drumului era strâns un grup de furnici, și pe cealaltă margine se adunase un adevărat conglomerat de albine, muște și viespi.

- Greu de prezis de către ceilalți doi frați.

- Al doilea frate a coborât de pe „șaua” sa și a făcut câțiva pași. Era cel mai „femeios” din grup, de aceea nu a părut ciudat când a spus: „Pe cămilă mergea o femeie”; și s-a înroșit gândindu-se că fusese o femeie deoarece de zile bune nu mai văzuse una.

- De unde putea să știe?

- Văzuse niște pași mărunți pe noroiul din apropierea râului.

- De ce coborâse de pe cămilă? Îi fusese sete?

- Al treilea frate, absolut rănit în orgoliu de inteligența celorlalți doi frați mai mari, a spus: „Era o femeie însărcinată, frate. Va trebui să aștepti un timp ca să îți satisfaci dorința”

- Asta e chiar dificil de prezis.

- Văzuse urme de urină pe o anumită porțiune înclinată, deci a presupus că aceasta trebuise să se sprijine pe mâini deoarece corpul cântărea mai mult...

- Cei trei frați erau foarte inteligenți.

- Totuși, inteligența le-a adus multe neplăceri.

- De ce?

- Din cauza mândriei lor de oameni tineri. Apropiindu-se de oraș, au observat un comerciant care striga de nebun. Îi dispăruse o cămilă și una dintre neveste. Chiar dacă era mai trist pentru pierderea încărcăturii animalului, se simțea vinovat și pentru tânăra soție.

„Cămilei tale îi lipsea un ochi?” a intrebat fratele mai mare.

„Da, răspunse intrigat comerciantul”

„Îi lipsea și vreun dinte?”

„Era puțin bătrână. Și se bătuse cu o cămilă mai tânără.”

„Era șchioapă de laba din spate stânga?”

„Cred că da”

„Era încărcată cu miere și unt?”

„O încărcătură prețioasă! Da”

„Și o femeie?”

„Foarte neîngrijită cu siguranță, soția mea”

„Era însărcinată?”

„Din cauza asta își întârzia mereu lucrurile. Și eu, săracul de mine, am pierdut-o din ochi pentru o clipă. Unde ați văzut-o?”

„Nu ți-am văzut niciodată cămila și nici pe soția ta, om bun” au spus cei trei principi râzând cu bucurie.

A râs și discipolul:

- Erau foarte inteligenți.

- Da, dar comerciantul a devenit foarte iritat. Când vecinii i-au spus că au văzut trei hoți pe cămila lui și alături de nevastă, el i-a denunțat.

- Dar, principii aveau dreptate!

- Mândria lor tinerească le-a jucat feste. Descriseseră toate trăsăturile cămilei cu atâta exactitate încât nimeni nu i-a crezut când au spus că n-au văzut niciodată cămila. Și apoi au râs de comerciant. Au fost duși la închisoare și condamnați la moarte căci în Kandahar furtul de cămile era cel mai grav delict, mai rău decât răpirea unei soții.

- Ce soartă tristă pentru acei cunoscători!

- Până la urmă nu s-a terminat atât de rău. Soția a fost recuperată și a putut ajunge înaintea mulțimii adunate în piață, pentru a împiedica pedepsirea „hoților de cămile”. Puternicul emir de Kandahar a fost amuzat auzind despre această poveste și i-a numit pe cei trei principi miniștri. Cu siguranță, al doilea frate s-a căsătorit cu fiica lui, care era sătulă de comerciant.

- Cunoașterea are răsplata ei.

- Întâmplarea i-a salvat, iar ei au învățat de atunci înainte să fie mai precauți înainte de a-și manifesta inteligența în fața celorlalți.