Zeitatile arabe din epoca preislamica



Există puține rămășițe arheologice ale zeităților de la Mecca, și foarte multă informație despre ele vine de la istoricii musulmani cum ar fi al-Kalbi.

Adorarea zeităților preislamice pare să fie în primul rând asociată cu Al-Lat, care înseamnă foarte simplu „zeiță”. Ea este o zeiță triplă, asemănătoare cu zeitatea lunară greacă Kore/Demeter/Hecate. Fiecare aspect al acestei trinități corespunde unei faze a lunii. În același fel, Al-Lat are 3 nume cunoscute unui inițiat: Q're, luna în creștere sau fecioara; Al-Uzza al cărui nume înseamnă „cea puternică”, reprezentând luna plină și aspectul matern; apoi Al-Manat, zeița înțeleaptă a sorții, profeției și divinației.


Se crede că Al-Uzza a fost adorată în mod special la Kaaba, unde era slujită de 7 preotese. Adoratorii ei înconjurau piatra sacră de 7 ori - o dată pentru fiecare dintre cele 7 planete antice - și făceau asta dezbrăcați complet.

Al-Lat, Al-Uzza și Manat reprezentau Soarele, planeta Venus respectiv norocul, bogăția. În arta timpurie mesopotamiană, singurele corpuri cerești reprezentate ca un grup erau Soarele, Luna și Venus, iar în Sumer și Babilon, soarele și luna erau reprezentați ca o divinitate masculină respectiv feminină. Oriunde în lumea semită, luna era considerată feminină.

În islam, luna este considerată cel mai sacru obiect astronomic, ea fiind cea care călăuzește toate ritualurile islamice. Luna în creștere și o stea (sau mai multe stele) sunt simboluri regăsite în steagurile multor țări islamice, prezente deasupra moscheilor, etc.

Arabii considerau ca Allah este tatăl acestor 3 zeități, numeroase inscripții în piatră sau pe pereți au arătat adorarea unei „familii” compuse din 4: un zeu și trei fiice zeițe. Aceste 3 zeițe sunt câteodată gravate împreună cu Allah, care este reprezentat de o semilună deasupra lor.

Fiecare familie meccană avea acasă un idol pe care îl adora. De fiecare dată când cineva voia să plece într-o călătorie, atingea idolul în speranța unei călătorii de bun augur, iar la întoarcere îl atingea din nou în semn de recunoștință.


Manat

Este cea mai veche dintre zeități. Arabii obișnuiau să-și numească copiii Abd-Manah (Robul lui Manah) sau Zayd-Manah. Manah a fost ridicată pe malul mării în vecinătatea al-Mashallal din Qudayd, între Medina și Mecca. Toți arabii (în particular arabii Aws, Khazraj dar și ceilalți) obișnuiau să o venereze și să sacrifice ceva în apropierea ei. Pelerinajul avea drept condiție ca ei să nu își radă părul de pe cap pe întreaga lui durată, însă la sfârșit, când se pregăteau să plece spre casă, trebuiau să se așeze la locul unde se afla Manah, să își radă părul și să stea acolo pentru o vreme.
Și qurayșiții (membri ai tribului de unde provenea Profetul) au venerat-o pe Manah până când Trimisul le-a interzis acest lucru și a trimis ordin să se demoleze statuia cu zeitatea. După istoricul Ibn al-Kalbi, cel trimis a fost Ali (”The book of idols”).


Al-Lat

Allat sălășluia în Taif, și era mai recentă decât Manat. Ea era o piatră cubică lângă care un evreu își pregătea un terci de orz (sawiq). Quraișiții, la fel ca toți arabii, o venerau pe Allat, unii își numeau copiii după ea: Zayd-Allat sau Taym-Allat. Fondatorul ei era Thaqif, însă în momentul când el a intrat în islam, Profetul a ordonat distrugerea ei și arderea templului în care era adorată.


Al-Uzza

Este o zeitate mai recentă decât Allat sau Manat, situată într-o vale din Nakhlat al-Shaamiya (Hurad). Peste ea, Zilim ibn-Asad a construit o casă numită Buss unde oamenii obișnuiau să comunice cu oracolul. Uzza a fost cel mai mare idol printre qurayișiți, ei îi ofereau daruri, sacrificii și călătoreau către ea.
În „anul victoriei”, Profetul l-a trimis pe Khalid ibn al-Walid să distrugă această zeitate din Nakhla. Khalid a mers acolo și l-a omorât pe Dubayyah, custodele lui al-Uzza.


Împreună cu aceste 3 zeități principale, meccanii mai aveau zeci sau sute de alte zeități minore (se estimează un număr de 360 în total). Printre ei se află și Hubal, Dhu-al-Khalasah, etc; însă venerarea idolilor a fost întotdeauna îmbinată și cu numeroase practici superstițioase.

Comentarii

karma police a spus…
daca ELAT e Ereshkigal si AL UZZA e clar Ishtar, asta il face pe ALLAH sa fie ANU.