Muhyi-d Deen. Atracția pe care o exercită copilul asupra adultului e atracția primordialității asupra derivatului. Șeikhul Akbar o numește chiar fascinație a celui mai puternic asupra celui mai slab, adică exact invers de aparențele lumii noastre.
A avea copii, a-i crește, a te conforma lor, e una din cele mai misterioase științe spirituale și din cele mai puțin cunoscute*. Probabil că e pierdută din alte yuge. Căci nu e vorba de educația pe care o dai copilului, chiar când este excelentă și tradițională; e vorba de educația pe care ți-o dă copilul ție, de mesajul direct și permanent pe care-l vehiculează.
E un îndemn de fiecare clipă, permanent, de a trăi calitativul, de a-l discrimina în viața de toate zilele, de a trăi clipa fără să o mai raportezi la trecut și viitor, simple năluciri. În casă se introduce o mitologie, un basm care ți se povestește și pe care-l povestești, interminabil. Responsabilitatea e așa de terifiantă, încât preferi să nu ai copii, decât să riști sancțiunea pe care necorespunderea ta o atrage.
E interesantă analogia în sensul invers: elementul de atracție, de forță, îl reprezintă copilul, nu tatăl; el e polul pozitiv, masculin.
Adam sintetizează în el toate categoriile de prezență divină (hudur): Ad-Dhat - esența, As-sifaat - calitățile, Al-Af'al - activitățile. Dumnezeu a creat pe Adam în Forma Lui. Or, „forma” nu e altceva decât prezența divină.
Asta trebuie bine reținut, pentru că, din cauza simbolismului feminin, pasiv, al Prezenței, față de Principiu, ai putea fi ispitit să dai Hudur-ului un aspect, să-l identifici cu Materia primă, ceea ce e o foarte gravă falsă imputațiune. Din contra, Forma reprezintă elementul esențial în Cosmos, elementul pur calitativ, căci tot ce vine de la Dumnezeu e pură calitate.
Hudur-ul, Forma, solicită Materia Primă, jucând față de ea un rol activ, purușian, ea suscită în Prakriti potențialitățile pentru a putea să le transforme în acte.
Ad-Dhat, Esența, produce ruptura de echilibru a lui Prakriti, e fulgurațiunea esențială, Fiat-ul divin; e elementul incomprehensibil.
As-Sifaat e Principium Individuationis introdus în masa plastică a vârtejurilor efectuate de Ad-Dhat, rămas oarecum încă în Indistincțiune.
Al-Af'al organizează individuațiunile, le elaborează, le dă elementul de organicitate care le permite să parcurgă ciclul lor individual.
Or, e natural ca în mijlocul, în centrul vibratoriu, de unde se produc aceste operații, e natural ca Dumnezeu să pună pe Omul Universal, ca Normă chintesențială a întregii manifestări, centru proiectat al Centrului suprem care e în Dumnezeu.
Pus în centru, Al-Insanul-Kamil regentează normativ, adică în sensul unui Motor Imobil. Model desăvârșit al tuturor proceselor cosmogonice. Rezumând lumea de sus și lumea de jos, e natural ca Omul Universal să fie superior îngerilor**, și ca aceștia să-l adore, pentru că n-au universalitatea lui, aspectul de rezumat, de normă. Îngerii îl adoră pentru că-și găsesc un ecou existențial în el, pe când ei sunt numai esențiali. Sunt atât de aproape de Dumnezeu, întrucât într-o proximitate mai mare cu El, ard, se consumă, se topesc în El. Identitatea le este interzisă pentru că sunt prea sublimi. Îngerul Gibraiil, îngerul teribil în tărie (Aș-Ședidul-Quwwat), îl întovărășește pe Profet, în călătoria nocturnă. Ajung până la prezența lui Allah și-L aud spunând singur șahada. Gibraiil nu poate suporta asta și leșină. Profetul rămâne lucid, suportă Proximitatea, chiar Identitatea, deși lucrul nu e exprimat limpede. Superioritate de spiritualitate? Nu! Superioritate de constituție, de sinteză a tuturor opuselor, armonie a contrariilor, în care Allah se poate proiecta, pentru că aceste contrarii au valoare apofatică, de desemnațiuni negative. Îngerul nu e determinare negativă. E o esență care laudă, care afirmă, e deci catafatic prin esențialitatea lui. Mult, mult mai jos, e cazul lui Homunculus, care odată fiind spartă retorta de sticlă ce-l ocrotea, se topește irezistibil în Frumusețea Galateii. Da, Îngerul nu poate atinge Identitatea, pentru că în Înger nu se poate încarna Hudur-ul, Prezența divină.
A avea copii, a-i crește, a te conforma lor, e una din cele mai misterioase științe spirituale și din cele mai puțin cunoscute*. Probabil că e pierdută din alte yuge. Căci nu e vorba de educația pe care o dai copilului, chiar când este excelentă și tradițională; e vorba de educația pe care ți-o dă copilul ție, de mesajul direct și permanent pe care-l vehiculează.
E un îndemn de fiecare clipă, permanent, de a trăi calitativul, de a-l discrimina în viața de toate zilele, de a trăi clipa fără să o mai raportezi la trecut și viitor, simple năluciri. În casă se introduce o mitologie, un basm care ți se povestește și pe care-l povestești, interminabil. Responsabilitatea e așa de terifiantă, încât preferi să nu ai copii, decât să riști sancțiunea pe care necorespunderea ta o atrage.
E interesantă analogia în sensul invers: elementul de atracție, de forță, îl reprezintă copilul, nu tatăl; el e polul pozitiv, masculin.
Adam sintetizează în el toate categoriile de prezență divină (hudur): Ad-Dhat - esența, As-sifaat - calitățile, Al-Af'al - activitățile. Dumnezeu a creat pe Adam în Forma Lui. Or, „forma” nu e altceva decât prezența divină.
Asta trebuie bine reținut, pentru că, din cauza simbolismului feminin, pasiv, al Prezenței, față de Principiu, ai putea fi ispitit să dai Hudur-ului un aspect, să-l identifici cu Materia primă, ceea ce e o foarte gravă falsă imputațiune. Din contra, Forma reprezintă elementul esențial în Cosmos, elementul pur calitativ, căci tot ce vine de la Dumnezeu e pură calitate.
Hudur-ul, Forma, solicită Materia Primă, jucând față de ea un rol activ, purușian, ea suscită în Prakriti potențialitățile pentru a putea să le transforme în acte.
Ad-Dhat, Esența, produce ruptura de echilibru a lui Prakriti, e fulgurațiunea esențială, Fiat-ul divin; e elementul incomprehensibil.
As-Sifaat e Principium Individuationis introdus în masa plastică a vârtejurilor efectuate de Ad-Dhat, rămas oarecum încă în Indistincțiune.
Al-Af'al organizează individuațiunile, le elaborează, le dă elementul de organicitate care le permite să parcurgă ciclul lor individual.
Or, e natural ca în mijlocul, în centrul vibratoriu, de unde se produc aceste operații, e natural ca Dumnezeu să pună pe Omul Universal, ca Normă chintesențială a întregii manifestări, centru proiectat al Centrului suprem care e în Dumnezeu.
Pus în centru, Al-Insanul-Kamil regentează normativ, adică în sensul unui Motor Imobil. Model desăvârșit al tuturor proceselor cosmogonice. Rezumând lumea de sus și lumea de jos, e natural ca Omul Universal să fie superior îngerilor**, și ca aceștia să-l adore, pentru că n-au universalitatea lui, aspectul de rezumat, de normă. Îngerii îl adoră pentru că-și găsesc un ecou existențial în el, pe când ei sunt numai esențiali. Sunt atât de aproape de Dumnezeu, întrucât într-o proximitate mai mare cu El, ard, se consumă, se topesc în El. Identitatea le este interzisă pentru că sunt prea sublimi. Îngerul Gibraiil, îngerul teribil în tărie (Aș-Ședidul-Quwwat), îl întovărășește pe Profet, în călătoria nocturnă. Ajung până la prezența lui Allah și-L aud spunând singur șahada. Gibraiil nu poate suporta asta și leșină. Profetul rămâne lucid, suportă Proximitatea, chiar Identitatea, deși lucrul nu e exprimat limpede. Superioritate de spiritualitate? Nu! Superioritate de constituție, de sinteză a tuturor opuselor, armonie a contrariilor, în care Allah se poate proiecta, pentru că aceste contrarii au valoare apofatică, de desemnațiuni negative. Îngerul nu e determinare negativă. E o esență care laudă, care afirmă, e deci catafatic prin esențialitatea lui. Mult, mult mai jos, e cazul lui Homunculus, care odată fiind spartă retorta de sticlă ce-l ocrotea, se topește irezistibil în Frumusețea Galateii. Da, Îngerul nu poate atinge Identitatea, pentru că în Înger nu se poate încarna Hudur-ul, Prezența divină.
------ VASILE LOVINESCU, 21 martie 1965 -------
* de aceea probabil se spune într-un hadis că cine se căsătorește își împlinește jumătate de credință
** omul fiind superior îngerilor este ilustrat în Coran, când după Facere, Allah a poruncit tuturor îngerilor să se prosterneze asupra lui Adam (omul universal), iar Iblis, nevoind să se supună poruncii, a fost izgonit din Rai
Comentarii