A întinde celălalt obraz, nu e un act de smerenie; este un mod de a nega și dreapta și stânga; este un fel de a le declara inexistente, căci numai ceva care nu are viață, nu reacționează. Și nici obrazul drept, nici cel stâng nu au viață, pentru că Eul care e în dosul lor și care le animează, adică le face capabile de reacțiune, nu există nici el.
Este un fel existențial de a te sustrage dualității pentru a te plasa, prin însuși acest fapt, în pură Unitate. Acest punct de vedere este și mai adânc și în același timp mai ușor de aplicat, dacă nu de înțeles. Căci a întinde și celălalt obraz din smerenie, nu înseamnă a nega Eul, ci a-l declara mai nevrednic decât oricare pe lume, decât orice poate spune și el că e un Eu.
Din perspectivă metafizică, întinderea obrazului stâng după cel drept trebuie pus în strânsă legătură cu cealaltă învățătură evanghelică: „să nu știe mâna ta stângă ce face mâna ta dreaptă”. Chiar în aplicarea imediată, facerea unei fapte bune, dacă stânga este ținută să ignoreze ce a făcut dreapta, este pentru că aceasta n-a făcut în fond nimic. Și orice ar face, și dreapta și stânga, nu mă afectează, nu au comună măsură cu mine, care sunt între ele și deasupra lor, neafectat de orice acțiune, care actualizându-se, adică manifestându-se în lume, e silită să se propage în mod ondulatoriu, adică mergând de la dreapta spre stânga, și de la stânga spre dreapta. Or, interzicând stângei să știe ce face dreapta, eu care poruncesc, prin urmare mă situez simbolic deasupra lor, în Universal, iau acțiunii caracterul ei definitoriu de dualitate, și o sleiesc, ca să spun așa, ca s-o ard din rădăcină, prin urmare ca s-o resorb în principialitatea ei.
VASILE LOVINESCU - 23 aprilie 1965
Comentarii