Satana sfidează pe Mântuitor să transforme piatra în pâine.
„Omul nu trăiește numai cu pâine, ci și cu Cuvântul lui Dumnezeu”, a fost răspunsul. De unde predicarea, după aceea, a Cuvântului Domnului, trei ani și jumătate. Și la sfârșit transformarea pâinii în trupul Domnului, la Cina cea de Taină.
E piatra aruncată pe care Hristos o răscumpără și o preface în pâine super esențială și o pune în vârful unghiului, căci gestul Lui, în momentul frângerii, e prototipul secțiunii longitudinale a tuturor bisericilor creștine.
E interesant că cel mai important eveniment din istorie are ca origine o sfidare a Diavolului. El are inițiativa: ca regent al lui Tamas, el provoacă ruptura de echilibru, la început, a celor trei gune, apoi în orice stază a manifestării, tinzând să se înțepenească într-un fals echilibru. Ruptura fiind cu direcție descendentă, e catastrofică: intervine de sus, providențial, o compensațiune, care deasupra prăpastiei căscate, ridică un dom cu același volum de prăpastie, dar de data asta în sus. La punctul echidistant - inima lumii. (...)
E ușor de spus, cum se face în religie, că Diavolul, ispitind pe Hristos, nu era conștient de ce declanșează. Satana, ca și orice în Univers, e doar o mască. Și ce vertiginoasă Realitate pozitivă e în dosul ei?
E mai mult decât o asociație între Pâine și Piatră. Piatra e o pâine căreia i s-au tăiat rădăcinile divine, uitându-se înspre abisuri în loc de Ceruri, ca femeia lui Lot, întorcându-și fața și privind în focul ce mistuia Sodoma și Gomora - și devenind stâncă de sare. Orice bucătura de pâine pe care o mâncăm neconsacrată devine în noi o piatră.
Dar altarele, pietrele sfinte, munții pe care se manifestă prezența divină? Sunt în realitate pâini, răscumpărate prin sfințirea și consacrarea lor. Aparența lor rămâne aceea a pietrei, după cum aparența unui jivan-mukti e aceea a unui om de carne și oase. Răscumpărarea lor totală, inclusiv a înfățișării se va face la sfârșitul ciclului. După cum într-un mukti, o parte infinitezimală și sintetică realmente se transformă, așa și în templu este un nod vital invizibil, punct de încrucișare și de interferență a tuturor liniilor lui de forță, care realmente este o piatră transformată în pâine. Această piatră - nici un ochi profan n-o vede - dar taina ei, frumusețea ei, se văd în înfățișarea, proporțiile, raporturile intrinsece, Forma, Catedralei. Iar la un munte lucrul e și mai evident. Taina lui e în inima lui, în Cavernă, dar și în frumusețea lui, în creasta care e limita inferioară a Cerului.
De aici și posibilitatea lithogenezei, a nașterii umane și chiar animale din piatră. Omul în întregime răscumpărat e o pâine (din moment ce Hristos, noul Adam, este pâine, orice om e la fel, cel puțin virtual). De aici posibilitatea lithogenezei. O piatră pe care se pune ochiul lui Dumnezeu sau al unuia care-L reprezintă direct își inversează curentele liniilor ei de forță, își recreează rădăcinile ei cerești, devine pâine, apoi om.
Jurnal Alchimic, 22 octombrie 1966
Comentarii