„(Dumnezeu)
coboară pe treapta creaturilor în știința care se poate dobândi;
El a spus:
Noi vă vom încerca până ce Noi vom ști,
iar cunoscătorul este El; El este cel care se pune în tovărășia
lor!”
„Diferența
între știința nemărginită pe care o are Dumnezeu și aceea, tot
nelimitată, pe care o pune în inima servitorilor Săi este că El
știe ceea ce se află în El-însuși și în sufletul servitorului
Său într-un mod precis și distinct, în vreme ce servitorul Său
nu are decât o cunoaștere indistinctă (ijmaalan) și sintetică.
Nu există indistincție în știința pe care o are Dumnezeu despre
lucruri, cu toate că El știe ceea ce este indistincțiune în
măsura în care ea decurge din cunoașterea pe care o are servitorul
despre el și despre ceilalți; ”
„Știința
divină a lucrurilor individuale este evocată adesea prin
intermediul unei referiri la facultatea gustului. Este
vorba, ca și în cazul viziunii, de o analogie cu cunoașterea
sensibilă. Ibn Arabi consideră că acest mod de a cunoaște
exprimă, mai bine decât altele, caracterul imediat al Cunoașterii
divine: în cadrul viziunii, această Cunoaștere imediată este
privită sub aspectul său de eternitate, în timp ce, în cazul
gustului ea este considerată sub aspectele sale
de actualitate, de prezență și de incomunicabilitate:
Cel
care este supus Divinității nu Îl poate cunoaște pe Allah, căci
nu poate avea gustul
(dhawq) a ceea ce constituie funcțiunea divină la care este supus;
în schimb, Allah cel Preaînalt gustă condiția ființei supuse
Divinității, căci ea este cea căutată de El creând-o, așa cum
(invers) aceea Îl reclamă (pentru a exista): pentru aceea Dumnezeu
se califică prin intermediul atributelor pe care le aplică pe
suporturile manifestării Sale ca mirare, râs, uitare și celelalte
calificări care nu convin decât ființelor contingente.”
CH.
A. GILIS - SPIRITUL UNIVERSAL AL ISLAMULUI
Comentarii