Coranul este scris în limba arabă, dar ADN-ul Islamului nu este arab. Cel mai profund arabism indigen se găsește în slujirea zeității al-Uzza, tragerile la sorți cu săgeți, fala și lăudăroșenia, mersul dezgolit în jurul Casei (lui Allah).
Islamul este religia universală, așadar nu poate fi prelungirea îngustimii nimănui. Profeții anteriori au fost trimiși numai popoarelor lor, dar eu sunt trimis întregii omeniri, a spus Profetul într-un hadith. Ca popor, arabii nu sunt amintiți nici o singură dată în Coran, sunt ignorați; în Marele Legământ nu poate exista un „popor ales”. Și pentru că niciun popor nu e ales, niciun popor nu e respins.
Fondarea Creștinismului a reprezentat adaptarea unui monoteism deja existent. Hristos a fost trimis doar „oilor pierdute ale copiilor lui Israel”, deși Pavel l-a privit ca un zeu universal. Și Buddha a adaptat valorile indiene. Dar „Îndurarea Lumilor” a respins credințele și ritualurile propriului său popor pe de-a întregul, astfel „Mohammad este discontinuitatea în persoană” (Hans Kung). Islamul a început ca respingerea Sinelui în favoarea Celuilalt: principiul monoteist aparținea vecinului. Islamul a început ca cel mai mare act de xenofilie din istorie.
Sub conducerea anumitor lideri din Banu Umayya, a reapărut arabismul ca un principiu tribal. Unii persani convertiți la Islam au fost chiar obligați să continue plata taxei de protecție (jizya), până când al cincilea calif bine-îndrumat a înlăturat acest rasism.
Arabii au răspândit ceva ce nu le era nativ, adică monoteismul, iar astăzi ei reprezintă mai puțin de o cincime din Ummah. Un curcubeu de popoare se îndreaptă către Qibla din colțuri diferite ale lumii. Cultura fiecărui astfel de popor este îmbogățită prin atingerea pământului sfânt al islamului. Literatura persană era un ritual monarhic searbăd înainte de venirea islamului, iar apoi a înflorit cu miracolele lui Rumi, Nizami, Attar și Sa'di. O asemenea revigorare a atins și cultura turcă, malay și alte zeci. Unde Monocultura ucide diferențele, religia non-arabă îi dă viață.
text de Abdal Hakim Murad - Commentary on the 11th contentions
Comentarii