Conform istoriei, Vlad II, tatăl lui Vlad „Țepeș” îl trimite pe acesta și pe fratele lui, Radu, la curțile otomane de la Istanbul, unde vor locui împreună cu califii turci ca parte a unei înțelegeri a „ostaticilor” (un fel de asigurare politică medievală între cele două state). Acolo cei doi băieți sunt educați în stil tradițional turcesc, care implică și învățarea limbii arabe și memorarea Coranului.
Întorcându-se acasă, lucrurile se schimbă. Vlad dezvoltă o ură legendară pentru statul otoman, pe când Radu anunță, după moartea tatălui său, că s-a convertit la islam și că vrea să se alăture otomanilor. (sursa)
***
Tatăl lui Dracula, Vlad Dracul II, și clanul lor, Casa Drăculești, erau aliați fideli ai turcilor otomani. Aceștia de fapt se luptau împotriva lui Ian Hunyadi (Iancu de Hunedoara), inamicul fioros al casei Drăculești, pentru a-l plasa pe tron pe Vlad Dracul II. Așadar, otomanii nu numai că nu erau inamicii familiei lui Dracula, dar și luptau pentru a le da puterea.
Mai mult, Vlad Dracul II a oferit otomanilor doi dintre fiii săi, pentru a fi pregătiți militar în cea mai puternică armată a lumii din acea vreme. Cei doi, Vlad și Radu, vor servi acestei armate și vor fi crescuți ca musulmani.
Așadar, de ce s-a revoltat Dracula împotriva otomanilor? - Aurul
Chiar dacă creștinii au pierdut aproape fiecare cruciadă împotriva musulmanilor, în 1459, la consiliul de la Mantua, Papa Pius II a cerut o nouă cruciadă împotriva lor. La acea vreme, Imperiul Otoman era cel mai puternic reprezentant al musulmanilor. Papa i-a oferit lui Ion Hunyadi o cantitate importantă de aur, nu mai puțin de 40.000 bucăți, suficient pentru a construi o nouă armată. Dracula nu dorea ca rivalul său să beneficieze de toți banii și s-a răsculat și el, de asemenea, împotriva otomanilor.
***
Radu s-a născut în 1435 d.H. în Principatul Otoman al Valahiei, fiind cunoscut românilor ca Radu al III-lea cel Frumos, turcilor ca Yakışıklı Radu Bey, arabilor ca رادو الوسيم și Radu the Handsome englezilor. Acest aliat și prieten din copilărie al Sultanului Mehmet II a avut un rol hotărâtor în cucerirea Constantinopolului. Ca general otoman, a reprezentat arma secretă împotriva safavizilor la est și a românilor și maghiarilor la vest.
Radu cel Frumos
Loialitatea lui Radu pentru islam și pentru sultanul Mehmet II se poate explica prin alianța politică a taților lor. Vlad al II-lea a avut patru fii: Mircea II, Vlad IV Călugărul, Vlad III (Dracula) și Radu. Cei doi fii oferiți curții otomane au studiat, sub supravegherea ienicerilor, Coran, limba arabă, persană, turcă, teologie islamică, jurisprudență islamică, și mai ales, strategie militară și tactici de război.
Forțele speciale otomane cu un statut înalt din punct de vedere militar și social erau ienicerii și spahiii. Ienicerii erau elita de infanterie, la fel ca și gărzi personale pentru sultan și familie. Spahiii erau elita de cavalerie care înconjurau sultanul în bătălii, și care erau trimiși să aibă de-a face cu cei mai încăpățânați adversari; erau trupele speciale ale vremurilor. Deși spahiii erau aproape exclusiv de origine turcică, după cum era poruncit în Kanun Nameh-e-Sipahi, ienicerii, din care făceau parte și Vlad și Radu, erau convertiți la islam.
Spahiu otoman
Tânărul Dracula se împotrivea continuu gazdelor sale, fiind închis și pedepsit. Din cauza asprimii tratamentului său, el a dezvoltat ranchiună - își ura tatăl pentru că se aliase cu turcii, fapt pe care îl vedea ca o trădare a Ordinului Dragonului, din care făcea parte. Acest ordin era o fraternitate creștină al cărui scop era să elimine islamul din Balcani pentru totdeauna. Vlad Dracul îl ura pe Radu pentru succesele lui și preferința turcilor pentru el. Era gelos pe tânărul Mehmet II care era, ca și el, un prinț, dar spre deosebire de el, trăia în bunăstare. Vlad era de asemenea gelos pe frații săi, Mircea și Vlad (călugarul), crezând că tatăl lor îi iubește mai mult. Cu toate acestea, sentimentele lui pentru Mircea variau între gelozie și groază, căci de la el va învăța mai târziu tehnici de teroare prin tragere în țeapă.
Mehmet II "Cuceritorul"
Radu însă rămâne fidel islamului și sultanului, petrecându-și întreaga viață în lupte la frontierele Imperiului Otoman. Priceperea sa în lupte era peste cea a ienicerilor și a spahiilor, fiind scris că la un moment dat a oprit confederația tribală Ak Koyunlu de a prelua puterea în Imperiul Otoman, ceea ce ar fi schimbat istoria în Orientul Mijlociu și în Europa până în ziua de astăzi. Astfel, a fost chemat să lupte împotriva pericolului care venea din țara sa de baștină, Valahia, pe care nu îl puteau rezolva nici ienicerii nici spahiii.
***
În Valahia se practica trădarea oportunistică și într-un asemenea episod, Vlad II le-a dat voie fiilor săi mai mari, Mircea și Vlad IV, să lanseze un atac, după care Mircea a tras țepe fiecărui prizonier. Tânărului Dracula i-a plăcut aceasta, iar mai târziu i s-a alăturat lui Mircea în atacuri succesive împotriva otomanilor, ca și împotriva clanului rival Dănești, sprijinit de conducătorul maghiar, Ion Hunyadi. În cele din urmă, Hunyadi l-a prins pe tatăl lui Dracula, l-a aruncat în mlaștinile din Bălteni, apoi l-a îngropat de viu pe Mircea la Târgoviște. Hunyadi a instalat în Valahia un nou prinț din clanul Dănești, Vladislav II. Cu toate că îi omorâse tatăl, Dracula s-a aliat cu Hunyadi, servindu-i drept sfetnic. Când Hunyadi a mers la Belgrad ca să lupte împotriva turcilor, Dracula l-a atacat și masacrat pe Vladislav, preluându-i tronul, în timp ce tabăra lui Hunyadi este infectată cu o molimă, iar acesta moare. Și sultanul Mehmet a fost rănit grav în lupte. Evenimentele i-au permis lui Dracula să conducă Valahia timp de 6 ani neîntrerupți, fiind singura dată când a domnit atât de mult.
„Am omorât bărbați și femei, bătrâni și tineri.. Am omorât 23.844 turci și bulgari fără să îi pun la socoteală pe aceia arși în casele lor sau ale căror capete au fost tăiate de soldații noștri” (spuse Dracula într-o scrisoare pentru Matei Corvin, în care se laudă cu fapta sa de cruzime din iarna lui 1462)
Educația islamică a lui Dracula, deși fusese abandonată în favoarea oportunităților, precum și cunoștințele sale de turcă i-au permis să pătrundă în taberele cele mai păzite ale otomanilor, dându-se drept turc fără a fi prins. Acest lucru a avut urmări grave pentru musulmani. Dracula a intrat în Serbia împreună cu trupele sale, toți îmbrăcați în spahii, și i-au masacrat pe țăranii musulmani și pe aceia dintre nemusulmani care îi ajutau. Intenția era să îl îngrozească pe sultanul Mehmet, care urma să cucerească Belgradul. Spera să îl facă să se retragă. Nu există dovezi de dezertare a trupelor otomane după acest incident, totuși sultanul a lăsat deoparte gândul de a-l „vâna” pe Dracula, lăsând sarcina cuiva mai capabil. După cucerirea capitalei Târgoviște, Mehmet s-a întors acasă, lăsându-l pe Radu să continue „vânătoarea”. Radu îl cunoștea cel mai bine.
Cetatea din Târgoviște
După ce Târgoviște a fost cucerit, Dracula a fugit spre Transilvania pentru a cere adăpost la fiul lui Ion Hunyadi, Matei Corvin. Tipic pentru oportunismul care îl caracterizează, s-a oferit să devină catolic pentru a câștiga simpatia lui Corvin. În drumul spre Transilvania a făcut din nou prăpad, omorând multe suflete, lăsând în urmă trupuri trase în țepe.
Țepeș nu și-a putut lăsa țara pradă atât de ușor musulmanilor. A început o companie de gherilă pe care spahiii cu greu au putut să o îndure. Se spune că a masacrat 15.000 soldați otomani într-o singură noapte. Cu toate acestea, odată cu fuga celor mai puternici dintre otomani, Radu, de o pietate austeră, a fost pornit să înceteze domnia sângeroasă a fratelui său „rătăcit”. Nimeni nu putea să-l mai înfrunte pe Dracula în afară de Radu și ienicerii săi români musulmani.
Frații au luptat bătălii pentru tronul Valahiei, iar puterea lui Radu creștea pe măsură ce Dracula primea din ce în ce mai puțin ajutor de la Matei Corvin. Ba chiar Corvin l-a întemnițat pe Dracula timp de 12 ani sub acuzația de înaltă trădare. Locuitorii Valahiei și boierii creștini avuseseră parte de destulă teroare și astfel l-au sprijinit pe Radu, care a fost numit voievod - prinț și conducător al Valahiei, în 1462. Radu a domnit cu succes 11 ani, când a murit, timp în care Dracula zăcea în închisoarea din Budapesta, așteptând să iasă din nou din întuneric.
Curtea veche, București
După moartea lui Radu în 1473, Dracula a fost eliberat din închisoare. A organizat rapid o armată și a invadat Bosnia, masacrându-i populația musulmană și trăgând în țeapă 8000 persoane. Încă o dată, Dracula a răsărit din întuneric cu scopul să elimine islamul din Balcani pentru totdeauna. În cele din urmă, cucerește tronul Valahiei, dar numai pentru o lună. Sultanul Mehmet invadează țara pentru a-l îndepărta pe Țepeș de la tron, iar din 1476 forțele sultanului se întâlnesc la București cu soldații lui Dracula. Armata română este sfâșiată aproape instantaneu, toți fiind omorâți, inclusiv Dracula. Mai mult, capul său a fost tăiat, pus într-o cutie cu miere pentru conservare, și trimis la Constantinopol. Acolo, capul său a fost tras în țeapă în centrul orașului sub privirile tuturor.
Musulmanii l-au omorât, în sfârșit, pe Dracula. (sursa)







Comentarii
Nu trebuia sa o iei personal;) doar am prezentat o perspectiva
Sunt mai multe semne de intrebare, pe care le-am subliniat in text, in primul rand il prezinta pe Radu ca pe un ingeras, iar pe Vlad la polul opus, la polul ranchiunii. Nici o vorba despre relatia intre Radu si Mehmet. Se pune mare accent pe convertirea lor la islam si pe educatia coranica..In rest, cred ca e adevarat ca se practica "tradarea oportunistica" (Come on, din oamenii aia ne tragem noi).
Nu cred ca vom descoperi adevarul din cartile de istorie, dar ajuta sa aflam mai multe perspective;) asa ca sunt binevenite comentariile tale.
Cat despre Vlad ca avea un maestru sufi.. si de asta ma indoiesc putin - asadar Vlad a fost musulman?