Câteva idei din carte, împreună cu unele comparații din perspectiva islamică:
- oamenii de acum 2000 ani erau mult mai deschiși la supranatural; viziunea unui om era luată drept realitate și de către el și de către ceilalți din jur; de aceea nimeni nu a pus la îndoială viziunea lui Pavel, în timp ce noi, ca oameni moderni, am fi discreditat din start o astfel de manifestare
- existau mai multe niveluri de divinitate (~ trepte angelice), de aceea când cineva crede că Iisus este divin, următoarea întrebare trebuie să fie: în ce sens?
- 3 moduri prin care oamenii puteau fi divini: incarnare, prin adopție de către Dumnezeu, sau dacă erau născuți din uniunea unui zeu cu o ființă muritoare (mitologie greacă). Iisus a devenit Dumnezeu la început prin adopție (cristologie joasă), ulterior prin incarnare (cristologie înaltă, ev. lui Ioan)
- patru opinii despre Iisus
este om, dar nu divin (ebioniții, teodotienii, mai târziu musulmanii)
neagă firea umană (docetism)
fire umană și fire divină, dar ființe separate (gnosticism, cu accent pe învățăturile secrete ale lui Iisus)
fire umană și fire divină, o singură ființă - devine opinia ortodoxă dominantă
- autorul spune că cele mai noi cercetări arată că transmiterea orală nu era mai precisă în antichitate față de prezent (deși uneori auzim argumentul că noi în prezent avem o memorie mai slabă, pt. că utilizăm scrisul, și tehnologia în general)
- cu toate astea, oamenii nu se jenau de inconsistențele datorită transmiterii orale; adăugau, corectau, scoteau la liber ce socoteau că trebuie modificat. Înfloreau, cosmetizau. Transmiterea corectă și fără contradicții pare a fi mai mult o problemă a omului modern, omul antic nu se sinchisea de asta
- studiul Bibliei/NT cu precizie este o preocupare importantă a protestanților (ramura evanghelistă) pentru care textul este înțeles ca revelație, cuvântul lui Dumnezeu ad-literam. În rândul lor se întâlnesc cei care apără cel mai mult Biblia cu argumente sofisticate; în același timp, ei pot deveni și cei mai vulnerabili să părăsească religia odată ce își dau seama de contradicții, inconsistențe și adevărul istoric (daca oferă atât de multă greutate Bibliei).
- cele 4 evanghelii reprezintă relatări indirecte despre viața lui învățătura lui Iisus, fără statut de revelație, cam în genul Sunnei (relatările profetice din islam). Cunoaștem și ne-am fi așteptat ca unele relatări să fie mai veridice, altele mai slabe; totuși fundamentaliștii creștini protestanți (la fel ca salafiții și hanbaliții din islam, când vine vorba de hadisuri) acceptă fiecare relatare, încercând armonizarea și explicarea co-existenței lor, în loc de a evalua gradul de veridicitate și, în consecință, a accepta sau a respinge ceea ce este neconform
- se pare că, dpdv istorico-critic, prin prisma Noului Testament, Iisus chiar ar fi murit, iar apostolii lui au crezut că a înviat (învierea în sine nefiind un fapt verificabil istoric). Dacă Iisus chiar a murit, asta ar însemna că înțelegerea (în majoritate) a afirmației Coranului cum că Iisus nu a fost ucis ar fi incorectă. Deocamdată nu cred că se poate anula această înțelegere, că Dumnezeu ar fi făcut să pară că Iisus a murit sau a fost ucis; istoria în cele din urmă e alcătuită din judecata aparențelor și a mărturiilor mai mult sau mai puțin exacte ale oamenilor. Iar dacă se poate infirma, atunci ne rămâne ințelegerea (in minoritate) a versetului, cum că Iisus nu a fost ucis anume de evrei.
- pentru creștinism, un Mesia omorât și atât ar face ca toată religia să își piardă sensul, prin urmare este necesar să fi înviat; în islam, Dumnezeu nu își lasă profeții să fie omorâți, batjocoriți (mai ales prin răstignire, lucru cunoscut ca fiind extrem de josnic în Vechiul Testament), ca să nu mai spunem de problema complicată a învierii, așadar Iisus trebuie să fi fost salvat, după opinia majorității. Chiar și numai din punct vedere simbolic, islamul trebuie să declare că Cuvântul de la Dumnezeu nu poate fi atins și distrus niciodată. În orice caz, atât în creștinism cât și în islam, destinul lui Iisus este incomplet și el este așteptat la finele veacurilor pentru a-și duce la capăt funcția de Mesia.
- când sf. Ignatie este amintit, e extrem de tristă întrebarea lui că dacă Iisus nu a înviat, atunci el pentru ce merge la sacrificiu? Dacă nu au existat suferință, moarte și apoi înviere, martiriul a mii de oameni nu poate fi decât absurd și extrem de regretabil. De fapt întrebarea lui Ignatie era în contextul dezbaterii docetismului, conform căruia Iisus ar fi fost totalmente divin și doar aparent uman, astfel nu ar fi simțit suferința fizică. Ignatie trebuia să se opună acestei concepții pentru ca propriul lui sacrificiu să aibă sens.
- în fine, poziția autorului este că Iisus (ca și Ioan) a fost un predicator APOCALIPTIC. Asta înseamnă că el credea că sfârșitul este iminent și avea să vină chiar în timpul vieții lui sau a apostolilor lui. De asta nu s-au scris evanghelii în timpul vieții lui, nu s-a consemnat cu precizie ce a zis el, ce a făcut, pentru că nu ar fi avut pentru CINE să lase în urmă aceste documente - avea să vină sfârșitul (pe lângă faptul că puțini știau să scrie, să citească, iar apostolii lui Iisus erau țărani din Galileea fără educație înaltă). De aceea, creștinismul s-a dezvoltat la început prin transmitere orală și abia mai târziu a fost consemnat în scris odată cu scrisorile lui Pavel și primele evanghelii.
- dacă Iisus a fost doar un predicator apocaliptic (ca și alții din epoca lui), atunci este evident că Apocalipsa nu s-a întâmplat așa cum prezisese; nu știu cum se împacă creștinismul cu asta, dar este clar că are nevoie foarte mare ca el să fi înviat (și nu doar să fi murit), de unde (dpdv creștin) divinitatea recurge prin consecință. Deci Iisus trebuie să fi fost într-atât de special, altminteri ar mai fi fost și alții ca el.
- ca profet apocaliptic, Iisus (ca și Ioan) a îndemnat lumea la pocăință și întoarcere la Dumnezeu, și nu la ispășire (reparație) sacrificială la templu - astfel apare îndeosebi în evanghelia lui Luca, dar și în alte locuri (rugăciunea Tatăl nostru, pilda fiului risipitor, etc). Totuși, Marcu și Matei conțin și pasaje despre sacrificiu, dar pe care Luca le elimină. Să fi fost evanghelia lui Luca mai aproape de Iisus cel istoric?
- în Coran, Iisus este profet și Mesia, dar nu neapărat apocaliptic, deși Coranul însuși este plin de nuanțe apocaliptice, mult mai pregnante și directe decât Noul Testament. Dacă iudaismul nici nu are bine definite conceptele de rai și iad, sfârșitul lumii, în islam acestea ajung să fie bine definite și chiar parte din stâlpii de credință. Din nou, Coranul jonglează cu tot ce a fost înainte de el, evitând cu grație aspectele problematice, neexprimându-se clar asupra aspectelor considerate nu atât de importante pe cât ar putea părea, în schimb accentuându-și mesajul teologic, coerent, singurul cu adevărat important pentru omenire.
Comentarii